GÂNDURI LA CAPĂT DE DRUM

Ion GAVRILĂ-OGORANU
16 aprilie 2006

Când am intrat în Lupta Anticomunistă, cu 60 de ani în urmă, nu ne-a trecut niciodată prin minte ca după alungarea comunismului să punem drept condiţie să conducem cei care am luptat. Unii chiar au scris acest lucru în testamentul lor. Astfel, cei doi colonei şefi de garnizoană în Cluj şi Târgu-Mureş au scris aşa: "dacă nu vom birui, ne vom asuma riscul acţiunii noastre fără să băgăm vină cuiva; dacă vom birui, îndată după victorie, ne vom retrage şi vom lăsa poporului român să-şi aleagă calea şi conducătorii".
Acelaşi lucru l-a scris şi maiorul Dabija şi alţii. Aceasta a fost o constantă a Luptei Anticomuniste. Nu pentru putere ne-am luptat, ci pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Din păcate, nici măcar 10% din cei care am pornit lupta nu au trăit să vadă căderea comunismului. Aceeaşi atitudine au avut-o şi cei care au suferit în închisoare. Nici ei nu au socotit un drept al lor de a conduce ţara după ce vor ieşi din închisoare, ci aveau credinţa că poporul român eliberat va şti să îşi creeze noul drum.Din păcate, cei care au pus mâne pe putere erau tot emanaţii vechiului sistem comunist. Şi astfel, de 16 ani‚ ţara se duce din an în an, din lună în lună, din zi în zi tot mai spre fundul prăpastiei.
Dintr-o ţară cu o industrie dezvoltată, făcută cu mari sacrificii şi mari renunţări (foame, cozi, frig) care putea da de lucru tuturor, a fost vândută pe nimic sau a fost distrusă. A încăput pe mâna cercurilor financiare internaţionale ca: Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional care ne-au cerut privatizarea sau distrugerea unităţilor economice altădată prospere. De exemplu: ni s-a cerut şi am distrus Comtim-ul ca să se construiască tot cu banii lor altul în Ungaria.
Pe plan spiritual, poporul a rămas la fel de apatic ca şi în comunism, uşor de manevrat şi de dirijat, gata să răspundă tuturor influenţelor nefaste. În schimb, noţiuni necunoscute în rândul poporului nostru, ca homosexualitatea (sodomia) îşi fac tot mai simţită prezenţa şi activitatea iar posturile de radio şi tv s-au transformat în trâmbiţe ale unor forţe care doresc pe faţă distrugerea valorilor. Creştinismul începe să fie pus la zid şi făcut răspunzător pentru relele din ţară.

Dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu sunt noţiuni necunoscute, nici chiar cel al unei minime solidarităţi naţionale.
Conducătorii care s-au perindat au făcut tot ce au vrut. Prin demascările pe care şi le fac politicienii ne dăm seama de ce "marfă de calitate" a ajuns să ne conducă ţara.
Consecinţă? Milioane de români au luat drumul exilului executând trebu-rile grele şi de multe ori murdare ale europenilor, iar cei rămaşi nu au locuri de muncă şi nici perspectiva unei remedieri. Se observă îndreptarea spre un faliment total al economiei româneşti.
Cine portă vina pentru toate acestea? Înainte de a găsi vinovaţii, să ne gândim la datoria celor care ştiau cum trebuie să arate ţara noastră. Este adevărat că cei care ştiau aceste lu-cruri erau bătrâni, bolnavi şi doar foarte puţini din cei care au început această luptă cu 60 de ani în urmă.
Între cei bătrâni şi obosiţi a apărut şi ideea că noi ne-am făcut odată da-toria şi trebuie ca alţii să preia ştafeta. Dar alţii nu erau.
Printre foştii luptători şi persecutaţi politic s-a răspândit repede concepţia că nu trebuie să ne angajăm în viaţa politică, pentru că politica este un lucru murdar, iar pentru a ne menţine curăţia de altădată trebuie să ne men-ţinem departe de ea. Trebuie să ne îndreptăm numai în direcţia spirituală, rămânînd să ne mântuim sufletul personal, să facem binele în jurul nostru, menţinându-ne în izolare de ceea ce se întâmplă în jur, iar unii au mers până la a predica absenteismul la vot, lăsând astfel loc liber tuturor aventurierilor din Tară şi străinătate în viaţa politică şi economică a ţării.
Salvarea României nu va veni din actualul joc politic unde îmbogăţiţii şi baronii zilelor noastre s-au înstăpânit şi şi-au creat baze de neclintit, chiar dacă între ei se luptă pentru putere.
Dacă privim în istoria României moderne, salvarea ţării a pornit totdeauna în cazuri de dezastru din rândul unor tineri care au renunţat de bună voie la o viaţă tihnită, îmbogăţită şi putredă. S-au unit, şi-au pus forţele în slujba patriei şi au creat România liberă şi independentă.
La baza a ceea ce s-a clădit în secolul XIX au stat sacrificiile şi lupta generaţiei lui Bălcescu, Alecsandri, Kogalniceanu, Bolintineanu şi alţii.
Din unirea eforturilor de la începutul secolului trecut a rezultat România Mare. După primul război mondial, tineretul României a încercat din nou ceva asemănător, pe timpul generaţiei studenţilor din 1922 şi mai târziu, a mişcării legionare.
Sute şi mii de tineri au renunţat la o viaţă tihnită şi cu satisfacţii personale în vederea constituirii unei Românii demne şi în primul rând temătoare de Dumnezeu.
Forţe străine din ţară şi din exterior s-au coalizat pentru distrugerea acestei tendinţe a tinerimii române.
Trei dictaturi au reuşit să distrugă acest vis al ţării noastre, al poporului român.
Istoria ne arată că nicăieri un popor nu s-a ridicat decât din sacrificiul şi entuz8asmul unor tineri. Nici poporul român nu va ieşi din mocirla în care se află decât din unirea eforturilor celor care cred în valorile morale generatoare de viaţă: creştinism adevărat şi nu de formă, renunţări la viaţa tihnită şi fără idealuri, dragoste între toţi cei ce sunt în stare să lupte pentru demnitatea şi dezvoltarea morală şi materială a poporului nostru.
Sunt în ţara noastră astfel de oameni?
Sunt, chiar dacă puţini. Trebuie numai să îşi dea mâna, să renunţe la orgolii şi să pornească pe drumul pe care alţii l-au urmat şi au plătit cu tinereţea şi chiar cu viaţa.
Şi viaţa politică nu este murdară în sine, dacă înţelegem prin politică punerea în mişcare a tuturor eforturilor pentru realizarea unui scop comun, nobil şi benefic pentru ţară.
Chiar dacă nu s-ar ajunge la guvernare, ar putea avea un cuvânt greu în destinul ţării.
De la Revoluţie partidul lui Marko Bela (UDMR) guvernează România doar cu cele 5% din voturile ţării pe care le deţine.
Este nevoie de un partid nou, al celor care pot lupta şi sacrifica pentru ţară.
Am pornit acest partid cu câţiva ani în urmă, cu bătrânii de altădată ce au trecut prin închisori şi lupte, cerînd şi altora să ni se alăture. Suntem singurul partid din România care ne-am zidit sediul cu mâna noastră şi care n-am apelat la vreun ajutor din partea cuiva. Este vorba de Partidul „Pentru Patrie”. Nu avem pretenţia să monopolizăm dragostea de ţară, suntem gata să lucrăm alături de toţi aceia care au aceleaşi idealuri ca şi noi.